joi, 10 aprilie 2014

Dupa cura de clindamicina si tagremin

Revin cu starea mea in a doua zi de cand am terminat cura de clindamicina si tagremin.

Din pacate este aproape la fel de proasta, stari de rau zilnice, oboseala sau dureri nu foarte intense in maini si picioare, ceafa, tulburari zilnice de vedere.
Aseara am avut o durere de spate (zona lombara) puternica care a durat aprox. 1 ora, s-a stins si a inceput sa imi amorteasca si sa ma doara foarte tare picioarul. Si asta a durat cam jumatate de ora si s-a stins usor, piciorul ramanand ca dupa anestezie.

Astazi, o stare cam proasta toata ziua, cu aceleasi simptome si cu un puseu de stare generala de rau dupa amiaza. Acum mi-am revenit deocamdata si astept noile provocari :D

Dupa ce 2 zile m-am simtit putin mai bine, cu exceptia unor pusee, de azi pare ca a revenit aceeasi situatie.

Pentru ca nu am mai scris in ultimele zile o sa povestesc si intamplarea de ieri de la Medlife. Am facut programare sa fac un camp vizual la recomandarea dr. Rosca. Cand am ajuns acolo, doctoral oftalmolog m-a consultat (bineinteles totul normal) si mi-a spus apoi ca aparatul nu functioneaza la Medlife Grivita unde m-am prezentat eu. Normal ca m-am enervat (puteau sa imi spuna de cand am sunat ca nu functioneaza ca sa merg in alt centru). Au urmat apoi discutii sa ma programeze in alta parte ( ca de obicei nu sunt locuri in viitorul apropiat) si in sfarsit astazi (la insistentele mele) mi-au facut o programare pentru maine.

Incerc sa fiu psihic puternic desi uneori mi-e foarte greu. Incerc sa nu ma mai gandesc deloc la tot ce ma supara. Incerc sa fiu calm insa nu imi iese totdeauna.
Ieri vorbeam cum cineva care a trecut prin aceleasi momente si mi-a transmis o idee care poate fi cel putin interesanta despre tulburarile psihosomatice. Nu exclud nimic si o sa ma gandesc serios la acest lucru. Experienta de pana acum nu ma lasa sa am nicio certitudine din pacate. Nimic nu e la fel, nimic nu e sigur....
Astazi merg la medical de familie sa imi iau reteta pentru urmatoare cura de tratament cu amoxiciclina, ciprofloxacina si tinizol. Sper sa ma simt mai bine si  spirochetele sa se simta mai prost!

Sa auzim de bine!

marți, 8 aprilie 2014

Update

Era prea frumos sa fie adevarat!

Dupa ce jumatate de zi am fost bine, chiar f bine relativ la ce am simtit pana acum (m-a jenat putin ciudat un ochi), dupa amiaza au reaparut amortelile in picioare si sagetari prin maini la o intensitate destul de mare :(

Fusese prea frumos ca sa fie adevarat, sa stea borelia linistita sau toxinele sau ce o mai fi......

Vizita la neurolog

Incepe o noua zi, semnele pare ca sunt mai bune azi dar nu prea am curaj sa ma bucur...nu se stie ce poate aduce urmatorul minut!
E soare afara si macar asta imi da o stare de spirit ceva mai buna.

Aseara am fost la un consult neurologic la Medlife....am o durere de spate pe care nu mai reusesc sa o diferentiez de cele cauzate de bacterie, toxine, medicamente etc.
Consultul a fost la dr. Saramet Diana - nu va recomand absolut deloc. De cand am intrat in cabinet era asternuta pe scaun "intr-o rana", plictisita si aproape m-am simtit prost ca am deranjat-o.
M-a consultat - sunt bine nu am nicio problema din pct ei de vedere. I-am povestit de boala lyme, de muscatura de capusa, de simptome, amorteli, dureri, medicamente, antibiotice.....nicio reactie exact cum ma asteptam.
Nici macar nu mi-a indicat sa fac un RMN sa vedem daca este vreo problema la coloana (nu considera necesar).
In schimb mi-a prescris un medicament pentru anxietate pe care nu o sa il iau....
Intr-un cuvant timp pierdut, nervi nici nu am mai fost capabil sa imi fac.

Dupa toate astea mi-am mai uitat in cabinet si o punga cu ceva medicamente :)))...abia cumparate bineinteles :))
Dimineata m-am intalnit cu o fosta colega....pe sotul ei l-a muscat o capusa, si-a facut analizeze - sunt ok, nu are niciun simptom. M-am bucurat pentru ea si nu am putut sa ii dau sfaturi...



luni, 7 aprilie 2014

Mai sunt 2 zile....

Am revenit la birou dupa un wk in care m-am simtit relativ mai bine. Asta bineinteles pana aseara cand mi-au oboist picioarele si a inceput sa ma doara spatele si a trebuit sa stau mai mult culcat.
In rest am fost mai binisor, m-am plimbat, am fost cu familia la salina (nici nu puteai face altceva la ce vreme a fost).
Mai sunt 2 zile si termin aceasta cuta de clindamicina+tagremin, dupa care urmeaza pauza aprox. 7 zile si urmeaza o alta cura, o alta runda de speranta...

In acest timp am comunicat si cu personae care se afla sau au fost in aceeasi situatie. Din pacate aceleasi concluzii: boala perversa, niciun caz nu seamana cu altul, borelia moare sau nu, cu antibiotic sau fara, pregrese sau regrese.....nimic standard, concret, palpabil...exact ca intotdeauna.

Incerc sa fiu pozitiv desi nu m-am trezit foarte bine de dimineata (usoara oboseala in articulatii la picioare).

In rest....sa auzim de bine...si sa speram ca iese soarele si la propriu si la figurat!

vineri, 4 aprilie 2014

Povestea mea..de pana acum

M-am hotarat sa scriu in sfarsit toata povestea...suna cam asa

Am 30 de ani, locuiesc in Bucuresti si anul trecut la sfarsitul lunii mai m-a muscat o capusa. Am scos-o la spital iar la 3 saptamani dupa muscatura mi-a aparut eritemul.
Exact din aceasta zi mi-au debutat simptimele : amorteli in picioare mai ales si in maini, stari de rau asemanatoare lesinului trecatoare, vedere incetosata migratoare cand pe un ochi cand pe altul trecator.
Cineva descria bataia de joc de la Victor Babes….e exact aceeasi experienta gretoasa pe care am trait-o si eu…..am plecat de acolo plnagand si vorbind singur, cu un tratament cu doxiciclina de 2 saptamani (m-au vazut 2 doctori dintre care unul – sef de sectie la infectioase…Popescu parca il chema s-a uitat la eritem cam de la 3-4 m distanta pe semi-intuneric pe un corridor). Nemultumit am plecat la Bals, la camera de garda mi-a spus ca nu stie ce sa imi zica si ca daca m-as fi dus acolo de prima oara nu imi recomanda sa iau nimic.
Treceand peste asta dupa vreo 2-3 saptamani am ajuns la dr. Cretu la ECO PARA DIAGNOSTIC – tratament 28 zile sau 21 de zile nu mai retin exact cu doxiciclina, cu rezultate 0. In luna august am ajuns la dr. Rosca Tatiana la Pantelimon. Am facut 4 ture de antibiotice combinate+suplimente+vessel due dupa care m-am simtit ceva mai bine si am decis sa luam o pauza de vreo 6 sapt si sa imi refac analizele. In pauza zile si zile dar aveam si zile bune. De craciun cand am mancat porc si am baut vin am avut starile de rau de la inceput.
Analizele mi-au iesit mai bunicele zice dr. Rosca (infectie cu garinii am uitat sa spun si bartonella).
A urmat o tura de mino+ciprinol+tinizol care m-a pus la pamant. Au disparut simptomele initiale o buna parte insa a inceput sa ma doara coloana in zona coccisului (o sapt concediu medical), au debutat usor dureri de articulatii (nu avusesem). Am facut pauza o sapt, dupa care am inceput o noua tura cu clindamicina+tagremin. Durerile articulare si de muschi au devenit aproape permanete si f suparatoare si chinuitoare + vechile probleme de vedere incetosata. Dr. Rosca cu care am vb zilele trecute mi-a zis ca e ok ca am simptimele astea ca inseamna ca isi face treaba tratamentul si elimina toxice bacteriile astea care mor si ca toate vor dispare usor, usor. Mi-a recomandat sauna pt eliminare mai buna a lor.
Cu psihicul sunt aproape la pamant din pacate, incerc sa gasesc energie, speranta, un reper dar este f greu.
Daca mai este cineva in situatie similara, il rog sa scrie sau sa ma contacteze personal : lsosoi@yahoo.com

marți, 1 aprilie 2014

Consultatie dr. Rosca

Astazi am fost din nou la consultatie la dr. Rosca. M-a mai incurajat putin, mi-a spus ca tot ce simt, toate durerile in articulatii se datoreaza bacteriei care moare si se elimina fiind un semn bun ca tratamentul funtioneaza.
Tot ce pot sa fac e sa sper ca asa este!
De simtit ma simt la fel ca ieri...nicio diferenta. Aseara am fost pentru prima data la sauna ...mi-a recomandat si dr Rosca si am mai citit ca ar ajuta...unii spuneau ca dupa o anumita limita a temepraturii boreliile ar muri (putin probabil) dar mai mult am fost ca sa transpir...asta am inteles ca ajuta la eliminarea toxinelor din organism

Una peste alta, cum alta varianta nu am o sa merg in continuare asa....mai am o saptamana de clyndamicina+tagremin, apoi urmeaza o pauza de 7-10 zile si reiau cu alt cocktail : amoxiciclina, ciprinol si tinizol.

Sa auzim de bine!

luni, 31 martie 2014

Dupa weekend

Am revenit dupa wk din pacate mai incarcat psihic. Sambata si duminica au fost in nota zilelor din saptamana trecuta, cu redori, dureri sau slabiciuni in articulatii, vedere putin intetosata si usoare stari de rau.

Sunt total confuz....am reusit sa vorbesc cu 2 persoane care au avut sau au aceasta problema si lucrurile sunt si nu sunt imbucuratoare.
- Un domn care s-a tratat la clinica de la Augsburg o perioada cu antibiotic si apoi in tara la dr. Ion tot cu antibiotic si bineinteles cu alte suplimente. Dupa mai multe cure de antibiotic spunea ca a rezolvat problem initiale insa acum nu mai poate merge decat cu un cadrul. In prezent urmeaza un tratament naturist si spune ca este ceva mai bine.
- O doamna care din cate inteleg locuieste in Germania, s-a tratat tot la Augsburg si dupa cateva cure de antibiotic, suplimente, regim alimentar este bine (90-95%) spunea. Ea mi-a dat putina speranta cand mi-a povestit si mi-a spus ca mai stie oameni care s-a tratat si au reusit.

Din pacate de la un timp nu mai am nicio zi fara sa simt nimic in corp si ceea ce simt in articulatii ma ingrijoreaza cel mai tare. Am inteles ca borelia simtindu-se atacata se retrage in tesuturi, articulatii unde antibioticul nu poate patrunde.
A inceput o noua zi de munca in care incerc sa nu ma mai gandesc pe cat posibil la boala Lyme ci la ceea ce am de facut....sper sa reusesc!


joi, 27 martie 2014

27.03.2014

Astazi m-am trezit ceva mai bine tinand cont ca aseara am avut o stare de rau generala, plus dureri in articulatii. Acum ma deranjeaza putin vederea, si putin obosita o mana in rest binisor....

La fel ca ieri niciun chef de nimeni si nimic. M-am saturat pana si de apa...
mai urmeaza cateva medicamente sa omor borreliile apoi masa si apoi alte otravuri pt infectie
Tocmai m-a contactat cineva care a fost muscat de curand de capusa....cel mai trist e ca nu stiu ce sa ii spun..:)

miercuri, 26 martie 2014

O noua zi ...aceeasi stare

E prima mea postare pe acest blog...inaugurarea :)

Din pacate stare fizica si psihica e aceeasi ca acum cateva luni cand au inceput problemele...deci consider ca nu am pierdut timpul .
Dureri de spate, de articulatii, lipsa de chef de orice si oricine, asteptare si speranta ca il urmatoarele ore o sa fie ceva mai bine si o sa reusesc sa uit de tot....

Blogul l-am creat din dorinta de a exprima cateva stari de spirit, de a incerca sa ofer si sa primesc putina speranta ca tot ceea ce e chinuitor in aceasta lupta se va sfarsi candva!...din dorinta de a impartasi experienta cu alti oameni care trec, au trecut sau nu vor trece niciodata prin asta.

Urmeaza masa de pastile de pranz....